Miza majora a prozei Vioricai Raduta este redarea uneia dintre functiile originare ale romanului: aceea de a prezenta (in sensul de aducere in prezent) un mediu social. Treaba anevoioasa si laborioasa, o intreaga fojgaiala umana pare a curge greu, ca o pacura, prin istorie. Densitatea textului face, paradoxal, ca presiunea Realului sa transforme perceptia cititorului, incat mediul social si fizic al unei urbe de provincie (cu salturi intre istorie si prezentul acut) sa faca saltul in magic. Este una dintre marcile inconfundabile ale scrisului greu al autoarei. Romanul ar trebui citit in continuarea mai vechiului Hidrapulper, cu care formeaza un diptic. Cu o forta epica fara prea multi concurenti in aria aceasta a romanului social, istoric, politic (in sensul originar), Viorica Raduta ofera un fel de monografie fabulatorie a Ploiestilor, si, implicit, a societatii noastre recente intr-un roman de o teribila forta vizionara. – Christian Craciun