Dorind sa dea rotunjime acestui nou volum, unitar nu numai prin specia cultivata, ci si prin structura modelului urmuzian (fabula Cronicari a maestrului), atat ca afabulatie, cat si ca morala (cu singura diferenta ca Urmuz scufunda complet morala in absurd, ermetizand-o prin echivoc si aparent voit non-sens, prin paradox), Romulus Salagean inrameaza cele 100 de fabule intre un Prolog si un Epilog, simtind poate nevoia de ordine, de structura prin care sa comunice discret o alta intentie, aceea de cadru pentru un tablou in care fi ecare fabula e privita ca un detaliu intr-o compozitie unitara prin stil si continut. De altfel, putem citi textele ca o continuare a fabulei lui Urmuz, tot asa cum Vasile Voiculescu isi concepea Sonetele in continuarea Sonetelor shakespeariene, numerotandu-le ca atare (cu cifre romane, de la I la C), incadrandu-le astfel intr-un model cultural, ceea ce ne sugereaza si titlul: Ultimele fabule inchipuite… Fabulele lui Romulus Salagean sunt un omagiu adus lui Urmuz. – Lucian Costache