In lumile plasmuite, gandul poate schita orice contur, emotia poate prinde orice glas si oricine se poate invesmanta in straie de personaj. Acolo unde rodul iscusintei creative este direct proportional cu inraurirea imaginatiei, sosetele lui Ion Puican se infatiseaza ca veritabile lectii despre virtuti si buna-cuviinta, zana Rozmarie devine si vrajitoare, iar viteazul Croitoras ajunge stapan peste o jumatate de imparatie. Si totusi, sa fi auzit cineva de un hipopotam care… cloceste oua? Scriitoarea Daniela Iride Murgia, da. Astfel, mamiferul erbivor are si-un nume, si-o poveste: „Tam Hipopotam. Hipopotamul care clocea oua”.Ni se spune ca Tam s-a nascut mare. Ba chiar foarte mare. Ca era ferchezuit si ca avea o casa in varful unui copac, in care nu a reusit vreodata sa se catere. Din relatarea autoarei aflam ca hipopotamul nu putea da din coada, ca nu putea inota inapoi si ca nici nu putea intelege totul. Pe de alta parte, Tam se putea incalta singur, putea face bulbuci sub apa si putea, desigur, sa cloceasca oua. In fiecare zi de luni, mamiferul binevoitor cauta oua, le aseza la caldura si astepta. Dar ce se intampla cu vietuitoarele iesite din ou si de ce staruia hipopotamul in implinirea acestei dorinte?Ei bine, din succinta prezentare intelegem cu usurinta ca Tam nu este un hipopotam obisnuit. Cu toate acestea, nu marimea il evidentiaza in randul semenilor, ci calitatile cu care este inzestrat. Deloc stanjenit de statura corpolenta, simpaticul mamifer isi poarta cu bonomie si eleganta tipicitatea fizicului si pe cea a launtrului. De aceea, dincolo de acceptarea aspectului fizic, Tam este senin in privinta lucrurilor pe care nu le poate realiza, fiind constient totodata de aptitudinile sale. El priveste dihotomic situatia numai pentru a o primi ca fireasca pentru natura fiintei sale.