Un bunic ramas singur dupa pierderea sotiei sale isi aminteste de gustoasa supa cu perisoare facuta de aceasta. Ce buna ar fi, ce mult ar vrea sa manance din nou acea supa! Oare ar putea s-o faca singur? Care era reteta oare? Carne, cartofi… Oala cea mica ar trebui sa fie de ajuns pentru o singura persoana. Dar daca mai apare cineva?Cu o intriga simpla si bine construita, povestea acestui bunic devine un exemplu perfect despre cum putem aborda cu copiii temele grave: in cuvinte simple, obisnuite, fara fraze inflorite si complicate si mai ales fara „predici“ si explicatii prea „pe fata“ ale mesajului, cum fac alti scriitori mai putin inspirati.Autoarea japoneza Eiko Kadono ne ofera nu numai o poveste emotionanta, ci si o metoda de a depasi durerea, pas cu pas, amintindu-ne de cei dragi prin lucrurile simple, de zi cu zi, de care ne bucuram candva impreuna. Si pentru ca, fara sa stea pe ganduri, bunicul isi imparte supa cu musafirii sai neprevazuti si de la o zi la alta mai numerosi, povestea ne face sa intelegem cat de importante sunt prietenia, compasiunea, deschiderea si dorinta de a fi impreuna cu ceilalti.Dupa ce Bunica a murit, Bunicul a ramas singur. Se simtea prea trist si prea slabit ca sa mai faca ceva. Fiecare zi era la fel: dupa ce bea laptele pe care i-l aducea acasa laptarul si manca din painea pe care si-o cumpara de la brutarie, se aseza in fotoliu si ramanea nemiscat, privind in gol. Zilele treceau una dupa alta, fara sa se intample nimic.Intr-o dimineata, dupa ce se trezi, Bunicul isi spuse in soapta: „Ce mult as vrea sa mananc o supa calda! Ce n-as da sa pot manca din nou supa cu perisoare pe care obisnuia sa mi-o faca scumpa mea nevasta!” Pe polita din bucatarie erau aranjate cinci oale, de la cea mai mica la cea mai mare. „Ce-ar fi sa incerc sa-mi fac o supa cu perisoare? Sunt singur, asa ca o sa fie numai buna oala asta”, se gandi Bunicul si lua de pe raft cea mai mica oala. „Cand gatea supa cu perisoare, sotia mea obisnuia sa fredoneze un cantecel” isi mai aminti el.