Strania viata a unui postas singuratic | Denis Theriault

38 lei

Category: Tag:

Colecția de Fictiune conține cele mai recente apariții de la editura Curtea Veche Publishing, la un preț avantajos pentru Strania viata a unui postas singuratic | Denis Theriault

Bilodo are douazeci si sapte de ani, este postas si duce o viata linistita. In era e-mailurilor si a telefoanelor mobile, nu prea mai pune scrisori personale in cutiile de corespondenta. Asa ca atunci cand i se intampla, totusi, sa mai dea peste cate una printre gramezile de facturi si pliante comerciale, nu se grabeste sa o livreze, ci o ia acasa si seara, in cea mai mare taina, deschide plicul la abur si o citeste. A doua zi, cu grija, i-o duce destinatarului de drept. Mica lui placere vinovata ii va prilejui intalnirea epistolara cu Segolene, care ii scrie cu regularitate haikuuri unui anume Gaston Grandpre. Luna dupa luna, iubirea lui pentru misterioasa necunoscuta infloreste la adapost de orice realitate. Insa o stranie intorsatura a destinului ii va oferi o sansa nesperata…Publicatia The Guardian spune despre carte ca este „excentrica si captivanta, cu un deznodamant bine alcatuit, […] aminteste de nimeni altcineva decat de Kafka, pe cand era aiurit si bolnav de iubire.” Iar acest lucru se simte prin faptul ca autorul asaza actiunea romanului intr-un Montreal intim si subiectiv, caruia ii raspunde printre randuri arhipelagul Guadelupa, debordand de un exotism imaginat, presarat cu arome si parfumuri. Cu o scriitura in culori care amintesc de estetica scenariilor lui Guillaume Laurant si cu zone de umbra care se inspira din Le locataire al lui Roman Polanski, autorul – care este si scenarist de film – isi trateaza personajele cu o tandrete din care nu lipsesc note de ironie si le pune sa joace intr-o poveste in care neverosimilul devine mijloc de expresie. Lumea interioara a protagonistului – cand exuberanta, cand tragica – lasa in urma monotonia vietii de zi cu zi, iar in introspectiile lui cu inflexiuni poetice se vor regasi visatorii, precum si cei care asteapta. Denis Theriault a absolvit studii de psihologie si este romancier si scenarist. Dupa o remarcabila intrare in literatura in 2001 cu L’iguane (Premiul France-Quebec, Premiul Anne-Hebert, Premiul Odysee, Premiul Herve-Foulon), cunoaste succesul in 2005 cu Le facteur emotif (Strania viata a unui postas singuratic). Mai recent a publicat La fiancee du facteur (2017) si Manucure (2019). Cartile sale sunt traduse in 16 limbi, iar opera lui este in curs de adaptare pentru cinema si televiziune. Locuieste impreuna cu familia sa in Montreal, oras in care plaseaza actiunea celor mai multe dintre cartile sale. Pentru editia originala a romanului Strania viata a unui postas singuratic, Denis Theriault a primit in 2006 Premiul literar Canada–Japonia, distinctie acordata autorilor si traducatorilor canadieni care abordeaza in creatia lor teme din cultura japoneza. Maniera in care Denis Theriault exploreaza haikuul se revendica mai ales din curentul occidental de alcatuire a micului poem japonez medieval in trei versuri. Autorul aduce in actualitate aceasta specie poetica printr-o anumita lejeritate in ceea ce priveste rigoarea formala, pastrand, insa, reducerea la esenta care o individualizeaza de secole.

Magazin

Editura