In Povesti cu talc Al. Mitru surprinde naravurile firii umane – lenea, trufia, zgarcenia, viclenia, fudulia s.a. – si le pedepseste cu o arma fina, dar usturatoare: simtul umorului. Dulcele si amarul se impletesc in aceste povesti scurte care pornesc de la cusururile oamenilor si reinterpreteaza asa-numita intelepciune batraneasca.„Tovarasia buna la vreme de primejdie se vede… C-asa sunt dragostea si prietenia, de n-au temei, se strica doar cand bate vantul, dar, de sunt trainice, pe cat se-nvechesc, pe-atata sunt mai bune!”