Chiar dincolo de zidurile unui oras chinezesc traiau un taietor de lemne tanar, pe nume T’ang, si mama lui, o femeie de saptezeci de ani. Ei erau foarte saraci si aveau un bordei mic cu o singura incapere, cladit din namol si iarba, pe care il inchiriasera de la un vecin. In fiecare zi, tanarul T’ang se trezea cu noaptea in cap si pleca pe muntele de langa casa lor. Acolo petrecea ziua taind lemne de foc pe care sa le vanda in oras. Seara se intorcea acasa, ducea lemnul la piata, il vindea si aducea mancare pentru el si pentru mama lui. Acum, desi oamenii acestia erau saraci, ei erau foarte fericiti, pentru ca tanarul isi iubea mult mama, iar batrana credea ca nu este alt fiu ca al ei in toata lumea. Prietenilor lor, insa, le era mila de ei si spuneau: „Ce pacat ca nu avem greieri aici! Asa familia T’ang ar primi ceva mancare din cer!”Intr-o zi, tanarul T’ang s-a trezit inaintea zorilor si a pornit spre dealuri, ducand toporul pe umar. Si-a luat ramas bun de la mama lui, spunandu-i ca se intoarce devreme cu o incarcatura de lemn mai mare ca de obicei, pentru ca a doua zi era sarbatoare si trebuiau sa aiba mancare buna. Toata ziua vaduva T’ang a asteptat rabdatoare, spunandu-si de mai multe ori in vreme ce isi vedea de treburile ei:„Bunul meu baiat, bunul meu baiat, cat isi iubeste el batrana mama!”Dupa amiaza, ea a inceput sa se uite dupa el… dar degeaba. Soarele cobora tot mai jos la apus, dar el inca nu venea. In cele din urma, femeia s-a ingrijorat.— Bietul meu baiat! a murmurat ea. Ceva i s-a intamplat!