„Liceul nu este doar locul primei instructii, al buchiselii disciplinate. Este, inevitabil, si un loc al memoriei: cu totii ne amintim si – la varsta nostalgiilor pre‑senile – povestim celor mai tineri ispravi de pe vremea cand eram elevi: sotii spectaculoase, complicitati camaraderesti, idile timide, dascali aprigi sau caricaturali, vise adolescentine, escapade, mascari, vitejii, totul intr‑un sos de duiosie previzibila, pe laitmotivul «A fost odata…» Cand insa amintirile cristalizeaza intr‑o retea stabila, mereu actuala, cand ele ies din sfera episodicului mai mult sau mai putin intamplator, spatiul care le intretine nu mai este un simplu loc al memoriei, ci devine un loc al destinului. Adica al unor evenimente resimtite ca repere formative, al unor intalniri decisive, modelatoare, al unor «coincidente» existentiale, care fac parte nu dintr‑un album cu file ingalbenite, ci din structura biografiei noastre, din croiala ei netrecatoare. Nu orice loc al memoriei, nu orice spatiu al intalnirilor constituie un potential loc al destinului. E nevoie de o constiinta comunitara a apartenentei la acelasi „design” istoric, de persistenta in timp a experientelor de viata traversate impreuna, pe scurt, de un interes viu si solidar pentru evenimentele trecute.” Andrei Plesu„Am incercat, pe de o parte, sa inteleg epoca in care ne‑am nascut si am trait, si sa‑i fac si pe colegii si contemporanii mei sa reflecteze la viata lor in Romania anilor 1950–1960, pe de alta. Am trait cu totii impreuna primele doua decenii ale regimului comunist si am pastrat, cum era si normal, amintiri deosebite. Pentru unii au fost vremuri bune, pentru altii mediocre sau proaste, pentru cativa, un adevarat cosmar. Formam o grupa de varsta nascuta imediat dupa al Doilea Razboi Mondial, intr‑o perioada cand o lume intreaga disparea pentru a lasa locul alteia. Un blestem chinez suna cam asa: «Iti urez sa traiesti intr‑o epoca interesanta!» Si a fost, intr‑adevar, interesanta perioada copilariei si a adolescentei noastre, desi eram prea tineri ca sa intelegem mare lucru: unii au inteles mai repede, altii mai incet.” Matei Cazacu