Povestea aceasta de dragoste si iubire a fost scrisa intr-o vacanta de vara a anului scolar 1972-1973 pe cand intram in clasa a XII-a la Liceul Teoretic din Hateg (Hunedoara), intr-o sala de clasa din incinta scolii din Riu Alb, comuna unde tatal meu era medic de circumscriptie si unde locuiam cu familia impreuna cu dascalul scolii, noi in doua camere si invatatorul in cealalta, sala de clasa propriu-zisa, mult mai spatioasa, oferindu-mi singuratate si linistea necesare lecturii si scrisului. Pe la 14 ani, la Bolta, cum i se zicea Cooperativei sau Magazinului din zona aceea de la poalele Retezatului, descoperisem, printre diferitele produse (de la cele diverse alimentare, la cele de papetarie, igiena si gospodarie etc.) si niste carti ratacite sub vitrina tejghelei pe care ori de cate ori cumparam ceva asezam banii pentru nea Petrica, vanzatorul multiofertant care facea naveta la Paros, unul din satele paralel-vecineale. Deci, intr-o zi de atunci, pe cand venisem la cumparaturi, rasplatite, ce-i drept, de ai mei macar cu cate o Eugenia, dintre putinele carti adapostite acolo, de le puteai numara pe degetele de la cele doua maini, am ales o carticica subtire, pe care, pipaind-o atent si parandu-mi-se ca o coperta alba-pal-galbuie ca a ei, cu niste striatii ca de calcio vecchio, ii da girul unei calitati deosebite, am luat-o acasa. Era a doua carte a lui Marin Sorescu, adevaratul sau debut, dupa cartea de parodii Singur printre poeti. Se numea simplu: Poeme. Nu mai tin minte daca mai tarziu, in liceu, exigentul si imbatabilul nostru profesor de romana, dl Ilie Duica (caruia, ca de altfel si celorlalti dascali din arealul educativ hategan, ii port o nemasurata si plina de iubire amintire, tuturor datorandu-le auxiliar formarea culturii si dragostei pentru studiu, stimularea curiozitatii si setei de informatie multipla, de care, alaturi de unii dintre colegi, eram genetic avizi pana la exacerbare) avea sa ne vorbeasca, de la sine, sau obligat si de programa scolara de scriitori ca: Nichita Stanescu, Geo Dumitrescu, Eugen Jebeleanu ori Marin Sorescu s.a.m.d.. Oricum, citind atunci, prin clasa a VIII-a cartea de poeme a hatrului poet craiovean – un fel de Jacques Prevert autohton –, intitulata chiar asa, simplu: Poeme (ca altadata Arghezi cu ale lui: Stihuri si Scrieri sau in cazul altor poeti: Versuri), am procedat a posteriori, ca de obicei, si la parcurgerea notei de pe coperta interioara, scrisa de marele George Calinescu care sesizase si el un „altceva”, aerul liric proaspat, original, simplu, novator, diferit de tot ce invatasem pana atunci: d. desliuan, m. beniucian, a. tomaian sau la alti proletcultisti (cel putin pentru o perioada a creatiei lor gen: Pina si in Marte / Copiii invata carte etc.) Da…, imi amintesc daca stau si ma gandesc bine ca studiam la liceu, cu ajutorul si al manualelor atat de bine sedimentate ale acelei perioade, creatii ca: Am zarit lumina pe pamant, Trebuiau sa poarte un nume, Libertatea de a trage cu pusca ori Dezamblanzirea etc., lucrari din poetii mai sus amintiti, analizate apoi cu acribie…