„Identificand, inca din 1999, prin cartea de fata, Politicile naturii, faptul ca stiintele care ar trebui re-asociate politicii pentru a creste gradul, daca nu chiar nivelul de democratie al acesteia,ar trebui sa aiba ca obiect „ultim” „mutatia climatica”, degradarea continua a conditiilor de perpetuare a vietii pe Terra, si continuand, sau concentrandu-si reflectia si actiunea, creatia, acum, dupa douazeci de ani, tocmai pe aceasta linie (pe care am putea-o numi, pe urmele lui Jacques Derrida, a „ospitalitatii absolute”), centrand, altfel spus, ca „rau prim” absolut, atat stiinta democratizata, cat si politica devenita stiintifica tocmai prin „logodirea” ei cu o stiinta democratizata „procedural”, deschisa (spre multiplicitatea si diversitatea cunoasterilor), pe „mutatia climatica”, Latour vorbeste din insasi inima actualitatii. Si o face propunandu-ne nu sa visam sa „decolam” spre alte lumi (pe Marte, acum, e inghesuiala de „rovere”), ci sa „reaterizam” pe Pamant, sa redevenim „pamanteni” si „terestri”, deschizandu-ne spre Cosmos, dar dinspre Pamant si, mai ales, pe Pamant, spre biodiversitatea cu adevarat cosmica, dar atat de fragila, infima, pe care viata-impreuna continua, tocmai, neobosit, s-o produca. Lumea insasi a devenit, in momentul de fata, prin pluralitatea ei vie, latouriana.” (Bogdan Ghiu)