In multe colturi de rai se ascund samburii iadului. Un asemenea colt este Saint-Cirq-Lapopie, o asezare atarnata deasupra raului Lot si onorata candva de prezenta unui mare poet. Numai ca farmecul sub care cad turistii de cum pun piciorul in acest loc incepe sa se fisureze cand coaja aparentelor crapa si afisul pitoresc se vede strapuns de nelinisti, intrebari si secrete de demult. Ce ascund unul sau altul dintre localnici? Ce intamplari le-au marcat trecutul si revin ca sa le bantuie prezentul? Si mai ales ce legatura este intre vietile lor prinse in vartej si Pont Valentre din Cahors, ridicat cu peste sapte sute de ani in urma in orasul strabatut candva de muschetarii lui Dumas? Se spune, de altfel, ca fiecare pod are blestemul lui. Pentru unii, enuntul e un cliseu sau un carlig de marketing. Pentru altii, de exemplu pentru o cercetatoare septuagenara, un prilej de analiza amanuntita. Sa fie oare adevarat ca Pont Valentre sta sub un blestem iscat din incalcarea pactului cu diavolul? Si sa fie cu putinta ca un justitiar din umbra sa pliveasca buruienile umane din Saint-Cirq-Lapopie, manevrat de o confrerie cu un nume straniu? Podul Diavolului este o aventura rural-urbana cu viraje, mistere si surprize. In acelasi timp, romanul lui Radu Paraschivescu il plimba pe cititor prin culorile si aromele din Perigord, indiferent daca e vorba de o pestera preistorica, un restaurant Michelin, o cetate straveche sau conacul unui baron ciudat, care isi ia paharele de acasa cand trebuie sa bea ceva in oras.