Daca vrem ca Biserica sa fie eficienta in lumea noastra postmoderna, va trebui sa punem capat vorbariei goale despre Duhul si sa redobandim perspectiva lui Pavel: Duhul ca prezenta personala a lui Dumnezeu in noi si printre noi – prezenta experimentata si imputernicitoare, care ne da puterea de a trai ca popor in mod radical escatologic in lumea de azi, in timp ce asteptam implinirea vremurilor. Toate celelalte, inclusiv roada si darurile Duhului (altfel spus, viata etica si modul in care charismata isi gasesc expresia in inchinare), slujesc acestui obiectiv final. Iata de ce va adresez aceasta „invitatie” la a citi epistolele lui Pavel intr-un mod nou, recunoscand rolul crucial al Duhului in viata si in gandirea sa, si totodata in viata bisericilor pauline. Insist asupra faptului ca o astfel de lectura trebuie sa fie in intregime exegetica – de aici frecventele referinte la analizele exegetice prezentate in GEP – si deplin teologica, pentru a vedea felul in care Duhul se integreaza in tabloul mai larg al gandirii pauline. Aceasta lectura proaspata a scrierilor lui Pavel va evidentia cu claritate faptul ca pentru el, prezenta Duhului ca realitate vie si experimentata a reprezentat intotdeauna problema fundamentala a vietii crestine. Intrucat aceasta este o afirmatie teologica, va trebui ca in primul capitol sa abordam cateva chestiuni teologice preliminare. Ii incurajez pe cititori sa nu se impotmoleasca aici. Capitolul este necesar pentru a stabili un punct de referinta pentru restul cartii.