Pata-Tata. Sah nu este o carte de critica literara, nu este un experiment critifictional hibrid, nu este nici o fictiune pura, ci este, in cel mai autentic sens pe care il permite literatura astazi, confesiunea unei sensibilitati „bantuite”. Despre paginile care isi intind umbrele prelungi asupra propriei vieti si despre absentele care se strecoara imperceptibil din autobiografic in cartile pe care le citeste, Diana Adamek scrie intr-o tonalitate silentioasa, hipnotica, cu talentul incontestabil al unui romancier. Evitand conventiile obosite ale textualismului, sau problematizarile conceptuale ale teoriei literare, Pata-Tata. Sah este romanul unei credinte poetice care configureaza deopotriva spatiul clipei vii si cel al memoriei livresti in liniile de forta ale unei vibratii pasionale. intre cartile romanesti ale primului deceniu, acest eseu confesiv al Dianei Adamek ramane cea mai patimasa si mai provocatoare marturie de credinta a unui cititor avizat, si, dupa cum avea sa se dovedeasca cativa ani mai tarziu, a unui exceptional prozator.