Suntem scufundati in zgomot. Si acest zgomot este de nestins. Un zgomot exterior, care este chiar lumea insasi, si interior produs de propriul nostru corp viu. Locuim in zgomotele lumii, nu putem inchide usa sa oprim tipetele, si evoluam infasurati in aceasta hula incalculabila. Suntem calzi, inflacarati de viata, iar cuptoarele acestui extaz temporar emit tumultul neincetat al continuei lor functionari. De cum se sting aceste surse, moartea se instaleaza sub forma de unde plate. Plate pentru inregistrare, plate pentru urechile inchise. La inceput este zgomotul, zgomotul nu inceteaza. El este revelatia haosului, intelegerea dezordinii, singura noastra legatura cu distributia imprastiata a lucrurilor. Auzul este deschiderea noastra eroica la tulburare si difuzie, ceilalti receptori ne asigura ordinea sau, daca nu o pot oferi sau recepta, se inchid imediat. Zgomotul ne asigura ca suntem scufundati in fluctuatie, ca suntem plini de ea. El ne alunga din haos, prin oroarea pe care ne‑o inspira, ne aduce, ne cheama la ordine.