„Poate va asteptati sa scriu ca Alexandra Bodnaru are grupa literara AA. De la Alina si Adrian, parintii ei care se indeletnicesc si cu literatura fictionala, si cu viata din fictiune. Nu e asa, fiindca nici unul dintre ei nu pare a avea manerele in cotidian. Si Alina, si Adrian Bodnaru scriu de parca ar incepe sa traiasca de maine. De maine dupa-amiaza. Poate spre seara. Spre deosebire de ei, la 18 ani, Alexandra scrie de parca ar mai fi trait viata asta – degeaba? – o data. Sau de parca ar mai fi tras viata asta inca o data la saiba. Si s-a stricat. Poate inainte de a incepe. Ea scrie cu detasare, fara sa se gandeasca la poezie, fara sa vrea sa-si fie amabila, fara constiinta cuvantului potrivit. Ci cu auzul ciulit la exactitatea unei litanii indiferente, dezabuzate, dincolo de plictis, emotie, dispret, disperare. l se potriveste teribil un vers final din Virgil Mazilescu: „Tu dormi, dragostea mea. Sunt singur, am inventat poezia si nu mai am inima” .” (MARCEL TOLCEA) „La 18 ani, Alexandra Bodnaru intra in lumea poeziei printr-un debut convingator, care ii este si act de nastere, si sarbatoare a majoratului poetic. Ea apartine acelei tipologii de tinere poetese lansate foarte devreme, cu talent si curaj, si care au confirmat ulterior in spatiul literar. Remarcabile sumt, de la inceput, maturitatea viziunii poetice, dar care pastreaza prospetimea varstei, capacitatea de a surprinde si a configura un univers care, in timp, poate deveni doar al ei, o anumita siguranta a expresiei, chiar si atunci cand se afla in plina cautare de sine. Dincolo de marcarea simpla a acestei aparitii (in)augurale, putem deja afirma ca Alexandra Bodnaru este o jucatoare pe care se poate miza inca de pe-acum.” (MIHAI ENE)