Opere esentiale 2 – Interpretarea viselor – Sigmund Freud In Interpretarea viselor, considerata de Freud ca fiind cea mai importanta opera a sa, sunt avansate idei care vor revolutiona intelegerea viselor existenta la inceputul secolului XX. In primul rand, Freud apara teza conform careia visul este un fenomen cu sens, o activitate psihica organizata, care are propriile legi, sens care consta in indeplinirea deghizata a dorintelor inconstiente. Sustinand aceasta idee, intemeietorul psihanalizei se opune opiniei stiintifice a epocii sale, conform careia visul nu are nicio semnificatie psihica, ci este rezultatul incomprehensibil al dezorganizarii specifice starii de somn, un simplu fenomen fiziologic. Pe de alta parte, Freud se distanteaza si de conceptiile populare care foloseau chei fixe de simboluri (cartile de vise) pentru a descoperi sensul visului. In psihanaliza, interpretarea visului se realizeaza doar pornind de la asociatiile visatorului. Desi lucrarea este dedicata psihologiei visului si cuprinde aproape 200 de vise analizate, ea depaseste cu mult o simpla explicatie a viselor nocturne. Freud propune in Interpretarea viselor o conceptie generala a functionarii psihice normale si patologice, ofera o trecere in revista a ideilor psihanalitice fundamentale complexul Oedip, actiunea refularii, lupta dintre dorinta si aparare si pune bazele psihanalizei sub diferitele ei aspecte teoretice si clinice. Pot acum sa spun cu claritate ce inseamna pentru vis dorinta inconstienta. Admit ca exista o clasa intreaga de vise in care stimulul provine preponderent sau chiar exclusiv din resturile vietii diurne si sunt de parere ca insasi dorinta mea de a fi odata professor extraordinarius m-ar fi lasat sa dorm linistit in acea noapte, daca nu ar fi persistat grijile din ziva precedenta… Dar aceste griji nu ar fi facut inca un vis; forta motrice de care avea nevoie visul a trebuit sa fie furnizata de o dorinta; grija era aceea care trebuia sa-si faca rost de o astfel de dorinta, ca forta motrice a visului. – Sigmund Freud Fiecare om care a absolvit studiile gimnaziale cu examenul de maturitate se plange de incapatanarea cu care il persecuta visul de angoasa in care el pica acest examen, trebuia sa il repete etc. Pentru posesorul unui grad academic, acest vis tipic este inlocuit de un altul, care ii arata ca a ratat examenele de licenta si impotriva caruia el obiecteaza degeaba, chiar in vis, ca practica deja de ani de zile, ca este docent universitar sau sef de cancelarie. Este vorba despre amintirile de nesters ale acelor pedepse pe care le-am suferit in copilarie pentru prostiile savarsite, care s-au trezit astfel din nou in interiorul nostru in cele doua puncte nodale ale studiilor noastre, in acele „dies irae, dies illa" ale examenelor severe. ,Si „angoasa de examen" a nevroticilor isi afla intarirea in aceasta angoasa din copilarie. – Sigmund Freud