Parviz, daca ma poti uita, fa-o! Daca poti zdrobi cu picioarele aspiratiile mele fara mila, uita-ma! Daca nu poti recompensa toate aceste eforturi facute pentru tine, paraseste-ma!…Parviz, nu mai sunt capabila sa continui sa scriu. Nu numai ca ma doare mana, dar ma dor si lacrimile din ochi. Vai, daca nu ma mai vrei, mana asta n-o va mai tine pe a ta ca sa-si uite durerile, iar acesti ochi nu-i vor mai exa vreodata pe ai tai si nu vor gasi betia unei vieti, a unei vieti debordante de bucurie, in privirea ta. Daca mor, nu voi mai suferi din cauza infidelitatii tale, nici de asprimea mamei mele, iar tu nu vei mai chinui acest sac de oase si carne cu scrisorile tale triste. Da, Parviz, daca ma parasesti, voi muri. Nu exista culoare dincolo de negru. Forugh, 31 iulie 1950 Forugh Farrokhzad (1935-1967) este cea mai mare poeta iraniana moderna. S-a nascut la Teheran, intr-o familie cu sapte copii. Dupa studii primare si secundare, se casatoreste, in 1950, cu Parviz Sapur, fiul cel mic al matusii maternale. In 1952, se naste unicul lor fiu, Kamyar, care, dupa divortul parintilor, in 1955, ramane in custodia tatalui. Dupa divort, in 1958, il cunoaste pe marele scriitor, cineast si producator de film Ebrahim Golestan, devenind secretar al studioului „Golestan Film”. Pe langa alte scurtmetraje, realizeaza celebrul film documentar Casa este neagra (despre leprozeria de langa Tabriz), prilej cu care il infiaza pe Hosein Mansuri, copilul de sase ani al unei familii de leprosi, neatins de teribila boala. Colaboreaza la diverse publicatii, scrie poezie si proza, amintiri din calatorii, critica literara, joaca in piese de teatru si in filme, participa la diverse festivaluri si simpozioane, lupta pentru emanciparea femeii musulmane, e extrem de activa in viata sociala si culturala. Moare la 14 februarie 1967, in urma unui cumplit accident rutier, neelucidat inca. A publicat volumele de versuri: Captiva (1952), Zidul (1956), Revolta (1958), O alta nastere (1963), Sa dam crezare inceputului de anotimp rece (postum).