Traducerea Sfintei Scripturi in limba proprie fiecarui popor a constituit inca din vechime o preocupare deosebita a Bisericii, pentru ca mesajul evanghelic sa poata fi impropriat cu fidelitate de fiecare credincios in parte. Sa ne aducem aminte ca Sfantul Duh, la Sarbatoarea Cincizecimii, a sfintit limbile neamurilor, facandu-le vase vrednice sa primeasca si sa marturiseasca pe Dumnezeu-Cuvantul in specificitatea cuvintelor lor. Pentru aceasta, inca din primele secole, traducerea Sfintei Scripturi in diferite limbi a fost inteleasa ca o lucrare principala a Bisericii, prin care Cuvantul lui Dumnezeu se facea accesibil fiecarui popor, in propriul sau grai. Tiparirea Noului Testament de la Balgrad (Alba-Iulia, 1648) a pornit dintr-o necesitate launtrica de natura duhovniceasca si misionar-pastorala, care, alaturi de Psaltirea din 1651, se inscrie pe linia eforturilor inaugurate cu un secol si jumatate mai devreme prin textele rotacizante, prin tipariturile lui Filip Moldoveanul sau ale diaconului Coresi… – [Cuvant inainte] – Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane