Nimfa nestatornica este ultima carte pe care Guillermo Cabrera Infante a avut ragazul sa o incheie inainte sa paraseasca aceasta lume, in 2005. Trei ani mai tarziu, sotia sa, Miriam, s-a ocupat personal de pregatirea pentru publicare a manuscrisului, caruia marturiseste ca nu i-a adus nicio modificare: „Inainte sa moara, mi-a zis: «Romanul e gata, dar trebuie ordonat. Incearca sa o faci tu, dar nu acum, cand esti prinsa cu ingrijirea mea, ci mai incolo, cand se va sfarsi totul. Daca nu-ti place sau nu te simti in stare, distruge-l, pentru ca nu vreau sa ajunga sa fie publicat de oameni care nu ma cunosc si sa iasa un dezastru. Si nu uita: trebuie sa aiba intensitatea unui bolero. Sau a unui vis scris.»“ (La Vanguardia) Mai mult decat un bolero sau un vis asternut pe hartie, Nimfa nestatornica este un joc autofictional, motivat de literatura, muzica si cinema. „Masina timpului“, memoria personajului-narator, transporta cititorul in Havana anilor ’50, pe ecranul careia se proiecteaza o poveste de dragoste ca oricare alta. El, G., ziarist/scriitor „insurat si cat se poate de nefericit“, o intalneste pe ea, Estela, o orfelina de (aproape) saisprezece ani, aflata in cautarea unui refugiu. Romanul insa depaseste spectacolul amoros si dramatismul tradarii/despartirii/ideilor criminale niciodata puse in practica, pentru a urmari modul in care individul isi construieste identitatea. „Realitatea sunt mereu ceilalti“, conchide naratorul, iar arheologia identitatii, adevarata cobo-rare in infern, nu este posibila in absenta memoriei.Nimfa nestatornica e o carte in care continua sa traiasca cel mai pur Cabrera Infante, impreuna cu acrobatiile sale lingvistice, stilistice si literare. O potentare a arhitecturii inchipuite a Havanei . O carte pe al carei fundal rasuna cele mai frumoase bolerouri. Un bolero care, asa cum stie toata lumea, nu e nimic altceva decat o balada cu o farfurie de fasole neagra alaturi.El Mundo Romanul contine tot universul lui Cabrera Infante, diseminat cu un farmec aparte: muzica, poante, cuvinte care se asociaza in jocuri – si calambururi – fonetice si o eruditie halucinanta. Astfel, romanul se dovedete a fi un dictionar pasionant, erotic si constant ironic, transformat intr-un manual despre cum ar trebui sa se scrie in secolul XXI. O carte deliranta, insa totodata trista, melancolica.El PeriodicoAstazi pare extraordinar ca oricine poate scrie excelent proza in mai multe limbi; ramanem muti de uimire in fata unui Nabokov, a unui Beckett, a unui Cabrera Infante.