Ceea ce mi s-a intamplat mie este un caz extrem; cu toate acestea, nu difera prea mult de experientele cu care se confrunta toata lumea. Sunt un fel de microunivers pentru trairile fiecaruia. Abia daca pot merge, chiar si sprijinita in baston, dar cine se simte cu adevarat liber, chiar daca poate pasi in voie? Am paralizie faciala, dar cine crede ca e frumos chiar daca arata normal? Nu-mi pot coordona miscarile mainii drepte si nu pot tine nimic in ea, nici macar copilul, dar cine se considera un parinte competent chiar daca aptitudinile ii sunt intacte? Luni de zile nu am putut sa mananc si chiar si in ziua de astazi am dificultati la inghitire, dar cine se simte pe deplin satisfacut chiar daca se poate bucura de fiecare deliciu pe care-l pofteste? Acum, sunt mai tot timpul obosita, dar cine are energia de a trai viata din plin? Vocea imi este alterata, dar cine crede ca se poate face pe deplin inteles chiar daca vorbeste raspicat? Vad dublu, dar cine poate vedea limpede chiar daca vede normal? Viitorul meu e incert, dar al cui nu este? Asa ca, indiferent de situatie, toti oamenii simt ce traiesc eu acum. Nu se simt liberi. Nu se simt intelesi. Nu se simt impliniti.”