Cand Adrian Alui Gheorghe mi-a spus ca va publica o carte de dialoguri cu fiul sau, ideea m-a entuziasmat. Imi imaginam un interesant dialog de genul parinti si copii desfasurat pe tema hiatusului dintre generatii. A fost destul sa citesc prima pagina ca sa descopar ca am in fata o carte infinit mai complexa, ca cei doi protagonisti ai dialogului nu sunt atat un tata si un fiu, cat doi scriitori apartinand unor generatii succesive, curiozitatea celui tanar in legatura cu viata, opera si epoca inaintasului sau desfasurandu-se nu intre granitele biologice sau sentimentale ale unei familii, ci pe campul de lupta fara frontiere al istoriei literare si chiar al Istoriei. Este vorba, de fapt, despre o exhaustiva si extrem de nuantata monografie Adrian Alui Gheorghe (un dialog monografic spune subtitlul cartii!) care reuseste sa sugereze nu doar un portret al scriitorului, ci si un portret al epocii sale. In timp ce citeam interesantele intrebari, pline de curiozitate si empatie, prin care fiul construia portretul tatalui, ma intrebam ce ar fi daca, in a doua jumatate a cartii, rolurile s-ar inversa si tatal ar descoperi portretul si lumea fiului. Nu s-a intamplat asa, dar s-ar putea intampla – sper – intr-o carte viitoare. – Ana Blandiana Profund si autentic, exista un nevazut al acestei ample conversatii ce se revarsa, firesc, bland, asupra celor care, privilegiati desigur, aleg sa fie martorii unui asemenea text. Nu este o carte obisnuita de dialog(uri), bornele tematice, fastuoase si generoase, pe care le ating cei doi interlocutori, au valoarea unei transmiteri simbolice de la o generatie la alta. Mai mult, este un text fundamental despre viata si despre iubire si – un detaliu nu mai putin important – despre initiere. Pentru ca, desi aparent e clar, de fapt, nu se stie cine e fiul si cine e tatal, cine da si cine primeste. Cert este ca tatal si fiul ne daruiesc o minunatie de carte. Cititi-o cu ochiul mintii si cu inima sufletului dumneavoastra! – Cristian Patrasconiu Un mar plus un mar este egal cu un adevar! Dulceata marului, culoarea marului, puritatea miezului de mar rupt cu dintii, cu buzele, sunt de o senzualitate pe care omul o cauta in toate actele vietuirii sale, intr-o lume de o infinita frumusete. Din fericire, frumusetea lumii este la vedere, la suprafata, la indemana; din nefericire, noi o cautam, prea adesea, aiurea, in cotloane, in smarcuri. – Adrian Alui Gheorghe Dialogul nostru nu este, nici intr-un caz, un fel de Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie; traim intr-o epoca in care, daca tatal nu invata, in acelasi timp, de la fiu, este pierdut. Din acest motiv, intrebarile se pot intoarce oricand catre cel ce le-a formulat, acesta putand sa raspunda la fel de bine, in functie de cat timp a avut la dispozitie pentru a aduna experienta, amintiri etc. – Vlad Alui Gheorghe