Aparuta in urma unui numar semnificativ de studii cu privire la opera si destinul literar al lui Mihail Sebastian – studii care, mai cu seama cele de dupa 1989, oscileaza intre gesturi de adulatie si deplangeri febrile -, lucrarea lui Tiberius Vasiniuc confirma un critic cu vocatia echilibrului, retras de pe meterezele subiectivitatii si consacrat analizei pur obiective. Reusita consta, pana la urma, intr-o interpretare fenomenologica a unui "caz" care a suscitat numeroase polemici. Arheologia textului si intoarcerea la ceea ce cuvantul marturiseste in sine reprezinta calea adoptata de Tiberius Vasiniuc, cu dorinta de a credita sensul dominant al unei opere si al unei existente in miezul careia s-a cautat prea des actul marginal, contingent. Avand ca reper aceasta grila de interpretare, autorul constata ca Sebastian nu a incercat sa dea verdicte cu privire la viata teatrala si culturala a anilor interbelici, ci sa exerseze un soi de cunoastere care are numeroase puncte comune cu auto-cunoasterea. – Sorin Crisan