Intorcindu-se la filosofie, Adrian Miroiu argumenteaza ca intelegerea pe care o avem despre lume se realizeaza, in situatii extrem de semnificative, intr-o modalitate specifica: nu prin indicarea a ceea ce este legic ori general, ci prin evidentierea existentei unor „entitati reflexive”. Acestea joaca un dublu rol, aparent paradoxal: atit de fundament ori principiu, cit si de faptura comuna. Nous-ul lui Anaxagora intre celelalte homoiomerii, proprietatea existentei intre celelalte proprietati ale lucrurilor, lumea actuala in raport cu celelalte lumi posibile sau divinitatea intrupata sint citeva dintre exemplele analizate. Adrian Miroiu detecteaza acest model de conceptualizare si in analiza societatii – a institutiilor ei economice, politice si morale. Teoriile noastre, argumenteaza autorul, pot aspira mai indreptatit sa atinga adevarul atunci cind fac apel la entitati reflexive.