Denumirea de „drept international privat” a fost folosita pentru prima oara de J. Story in lucrarea Commentaries on the Conflict of Law (1834), ulterior preluata de M. Foelix in Traité de Droit International Privé (1843) si apoi de J. Schaffner in lucrarea Entwicklung desinternationales privatrecht (1851). In dreptul romanesc, literatura juridica veche a considerat art. 2 din Codul civil roman ca fiind singurul izvor de drept international privat. Cele trei alineate ale acestui articol se refereau la: bunuri, persoane si forma actelor juridice, consacrand trei solutii fundamentale: lex rei sitae, lex patriae si locus rigit formam actus. ( Autoarea )