Mergeam tocmai acolo pentru ca nu mai era nimic altceva intre noi si cer. Eram tineri, dar stiam deja sa fim tristi. Marea noastra frumusete: beam enorm si pierdeam noptile si castigam unele sperante, pe care, in zori, le mai schimbam pe cate o iubire, pe care o risipeam pana la apus. Iar anii aceia demult au trecut, i-am ingropat ducandu-ne unii altora prietenii la altar. Si nici jazz nu se mai asculta la ultimele etaje ale orasului. Am devenit resurse umane.