Karl Marx e un ganditor din veacul al XIX-lea, care a avut norocul nenorocos de a fi fost expropriat, in scopuri partizane, de forte politice si ideologii corespunzatoare din secolul urmator.Reactualizarea lui ambigua, fidela si tradatoare cu schimbul, n-a reprezentat un caz singular; un destin similar avea sa-l vizeze, o vreme in paralel, si pe Friedrich Nietzsche, chiar daca intr-o directie opusa, manipulat de unii dintre presupusii sai adepti si urmasi.Drama celor pe care i-am numit „vinovati fara vina” m-a preocupat de-a lungul deceniilor, printre ei numarandu-se nu numai, dar cu precadere tocmai Marx si Nietzsche. Un astfel de interes dual isi avea justificarea in faptul ca au fost revendicati, ca „parinti fondatori”, de doua extreme ale pozitionarii sociale din timpul vietii mele.In speta, interogatia despre Marx privea masura in care textele lui se dovedeau raspunzatoare pentru malformatiile „socialismului real” ori „multilateral dezvoltat” din estul Europei – sau se sustrageau efectiv unei asemenea identificari fatale. (…)Antologarea propusa e un instrument de intrare in posesia macar catorva aliniamente ale gandirii lui Marx. Ea ar putea fi utila unor politologi, sociologi, istorici, economisti, dornici sa nu se blocheze in resentimente, ca o prima treapta de cunoastere. Miza pe care mi-am propus-o e tocmai sustinerea acelui inceput de familiarizare, care apoi sa deschida o posibila aprofundare, cu dezacordurile sau acordurile corespunzatoare. Am mai spus cu diverse prilejuri: in termenii vechi-testamentari, din I si II Regi (Samuel), Marx nu este un „caine mort” – dupa cum, potrivit spuselor lui, nici Spinoza si nici Hegel n-au meritat acest calificativ infamant. E cu totul altceva tentativa de a-i aplica intrebarea pe care fata de Hegel a formulat-o Benedetto Croce: „ce e mort si ce e viu” din mostenirea lui Marx?