N-as fi crezut in ruptul capului, asa cum am fost un copil fascinat de carti, doritor de-a le poseda mai mult decit orice altceva pe lume, ca biblioteca imi va produce cindva o intristare fara leac. Masor miile de volume din locuinta mea, al caror numar sporeste mereu prin contributia infatigabila a unor autori de toata mina ce tin a-mi trimite ultimele lor aparitii editoriale (era sa adaug: cu autograf, dar o moda, se vede ca de ultim moment, face ca inscrisul cu pricina sa fie tot mai des… suprimat), meditind la doua categorii distincte ale acestora. Mai intii, cartile mai mult ori mai putin noi (unele de-a dreptul avind o virsta respectabila) pe care, desi ma intereseaza, nu le voi mai putea citi niciodata. Apoi cele pe care le-am citit cindva cu emotie si savoare, cu un profit firesc pentru mintea in constructie, dar si pentru sufletul naiv, uimit de cite s-au putut transpune in verb, pe care, helas, nu le voi mai putea reciti. – Gheorghe Grigurcu