„Din spectacolul acelei mizerii si al instinctivei solidaritati dintre acei amarati a tasnit brusc in mine o profunda simpatie pentru poporul roman, pe care am pastrat-o nestirbita de atunci.“ (Marcel FONTAINE) „La doua saptamani dupa dezastrul de la Turtucaia, autoritatile romane au facut primele demersuri pentru trimiterea in tara a unei misiuni militare de catre guvernul francez; in fruntea Misiunii a fost desemnat generalul Berthelot. Cu ajutorul catorva sute de ofiteri, subofiteri si soldati specialisti francezi, de la aviatori si medici pana la mitraliori si artileristi, o armata distrusa se va transforma intr-o forta capabila sa obtina singura victorie a Antantei impotriva Puterilor Centrale din anul 1917.Printre cei care au contribuit la miraculoasa renastere a armatei romane se afla si capitanul Marcel Fontaine. Pe frontul romanesc, dezvolta o anume afinitate – care-si va pune amprenta pe destinul sau ulterior – pentru camarazii alaturi de care trebuie sa lupte, precum si pentru taranii alaturi de care vietuieste. Este martorul mizeriei in care se zbat cei refugiati intr-o Moldova suprapopulata si infometata, plina de trupe rusesti. Depune mari eforturi pentru imbunatatirea conditiilor igienice, dar se loveste de o teribila inertie. si atunci isi da seama ca nu poate avea autoritate asupra subordonatilor decat fiindu-le el insusi un model.Nici o farama de fals eroism in insemnarile de razboi ale ofiterului francez. Ne aflam in fata unui jurnal al lungii si chinuitoarei asteptari, al monotoniei si al automatismelor dezvoltate in spatele frontului, dar si al ororilor razboiului carora le cad victime oameni cu chipuri si nume.“ (Daniel CAIN)