Bun venit in cea mai baroca armatura a prozei romanesti de azi. Dupa iarna grea din Ziua cea mai alba si primavara nostalgica din Numele ei era Uitare, a venit acum vara amintirii ca etern inceput si mandala atoatesorbitoare. O lectura pentru cititorul de cursa lunga, familiarizat cu aluviunile cultural-simbolice in tipare narative, dedicat cu precadere fervorilor meditative si armoniilor sufletesti de care minimalismul relativizant al postmodernitatii incearca zadarnic sa uite.