De la Les Noyers de l’Altenburg a lui Andre Malraux n-am citit ceva mai pasionant. Daca Malraux ne antrena intr-o aventura in antropologie care deschidea perspective misterioase asupra destinului omului (pornind de la ideea ca fiecare civilizatie isi joaca destinul pe tipul de om de la care pleaca si pe care il propune, prin cultura sa), Robert Lazu Kmita, in aceasta uimitoare Insula fara anotimpuri, ne propune o aventura a omului care deriva din posibilitatile ontologice neexplorate ale doctrinei nescrise a filosofiei lui Platon. Cartea lui Lazu este un roman al eruditiei filosofice transformate in aventura pura. Tot ce se intampla in acest roman de aventuri tine insa de o alta aventura decat cea fizic-corporala, este aventura filosofica a omului, daca omul nu s-ar fi limitat, in istoria pe care a ales-o, la corpul si la fizicul sau, acceptand astfel sa-si saraceasca propria traditie filosofica de dimensiunea sa invizibila. Or, anume acest invizibil ignorat e sursa vizibilitatii pe care noi, modernii, ne-am construit toata cunoasterea. Robert Lazu Kmita ne arata cum arata o astfel de aventura cognitiva in invizibil. El ne propune, printr-un roman de aventuri de anticipatie retro-proiectiva, testarea unei ipoteze filosofice tari: e vorba de asa-numita doctrina platonica nescrisa (αγραφα δογματα), legata de Scoala de studii platonice de la Tubingen si de nume precum Hans Joachim Kramer ori Giovanni Reale (pe care Lazu le-a frecventat intens). Romanul e scris in stilul epicii de aventuri ale cautarii si cunoasterii pe care l-au format si slefuit marii scriitori de anticipatie ai secolului al XIX-lea, combinat cu nervul vizual si digitalizarea perceptiei care sunt tipice jocurilor pe calculator serioase ale secolului al XXI-lea – secolul despre care, va amintiti, Malraux spunea ca va fi religios sau nu va fi deloc. Ei bine, cartea lui Robert Lazu Kmita este o explorare spectaculoasa a acestei religiozitati fara de care nu am mai putea fi nici ce am fost, nici ce suntem si nici ce, prin gratia lui Dumnezeu, vom fi.