Inzestrat cu o viziune cuprinzatoare asupra vietii si a mersului lucrurilor, Sofur, medicul de curte al lui Timur Lenk, ne ofera o uimitoare descriere a perioadei de expansiune a dominatiei mongole, intretesand fapte istorice reale cu fine observatii psihologice si redandu-ne astfel intr-un tablou amplu o perioada putin cunoscuta a istoriei lumii. „Ba visam in somn, ba eram cuprins de inchipuiri care tot visare cred ca erau… Pe Timur Lenk, da, il zaream bine acum, il scoteam din negura timpului, il prefaceam, dintr-un biet punctisor neinsemnat, cum era, intr-un ghem omenesc aflat in nestavilita crestere. Avea o forma ciudata, se schimonosea la mine, radea stramb, hidos, pentru a-mi face parca in necaz. El sporea mereu la trup, desi ma impotriveam. Se hranea cu iuteala, inghitea la nimereala tot ce ii cadea in mana, munti de carne, lemne, pietre. Infuleca pana si cranii, multe tigve omenesti, facute gramezi, carate cu harnicie in ladoaie incapatoare. Erau inhamati acolo multi cai. Timur le dadea bice si, pe masura ce pielea lor lovita sangera cu durere, el pocnea tot mai puternic peste crupe, peste pulpe, pleznindu-le copitele. Sangeriul se schimba in culoarea verde. Coamele cailor deveneau si ele verzi. Da! Avea dreptate Timur. Isi dobandise, in sfarsit, caii aceia de culoarea ierbii, asa cum si-i dorise pe cand inca mai juca impreuna cu mine, pe tabla de sah, razboiul peste patratele albe si negre din fildes si din abanos”. Folosindu-se de o ampla baza documentara, minuind cu maiestrie informatii de ordin istoric, cultural, religios si spiritual, alternand cu abilitate planul real cu cel fictiv si descrierea realista cu minutioasa introspectie, Octavian Simu ne ofera pe canavaua unui roman o meditatie grava asupra destinului uman.