Grigore Gafencu. Jurnal. vol. 1 (1940-1943) Grigore Gafencu (n. 30 ian. 1892, Bucuresti – 30 ian. 1957, Paris). A fost una din marile personalitati ale diplomatiei romanesti. Ministru de externe intre 1938 si vara lui 1940. A terminat facultatea de drept la Geneva si a obtinut doctoratul la Paris (1914). Se intoarce in tara si urmeaza cursurile scolii de observatori aerieni din cadrul Aeronauticii militare. Ia parte la razboiul de intregire nationala, ca locotenent aviator in escadrila de observatie din Grupul 1 aeronautic. 1921 – infiinteaza ”Revista vremii”; 1923 – conduce cotidianul Argus; 1937 – fondeaza cotidianul Timpul; – a fost fruntas al Partidului National-Taranesc, din 1928 – senator; 1928 – este numit secretar general al Ministerului Afacerilor Straine; 14 nov. 1929 – 7 iunie 1930 – Subsecr. St. Min. Lucr. Publ. Comunic. ; 13 iunie – 8 oct. 1930, Subsecr. St. Presedinte Cons. Min.; 9 iun. – 10 aug. 1932, Subsecr. St. Min. Af. Str.; 11 aug. – 17 oct. 1932, Subsecr. St. Min. Af. Str. ; 14 iun. – 9 nov. 1933, Subsecr. St. Min. Ind. Comert. Este desemnat Ministru al Afacerilor Straine (21 dec. 1938 – 1 feb. 1939; 1 feb. – 28 sept., 1939; 28 sept. – 23 nov. 1939; 24 nov. 1939 – 11 mai 1940; 11 mai – 1 iun. 1940); totodata, face parte din Directoratul Frontului Renasterii Nationale. Este acreditat Trimis extern si Ministru plenipotentiar la Moscova (10 aug. 1940 – 22 iun. 1941). Este scos din cadrele Ministerului Afacerilor Straine la 4 aug. 1941. In noiembrie 1941 pleaca in Elvetia. Desfasoara o activitate intensa pentru desprinderea Romaniei de statele Axei. In 1944 este publicata, in limba franceza, cartea Preliminaires de la guerre a l’est/Preliminariile razboiului din rasarit, una din cele mai bune analize ale relatiilor sovieto-germane dinaintea izbucnirii razboiului. Dupa razboi, militeaza impotriva sovietizarii Romaniei si este implicat in procesul conducatorilor PNT (1947), fiind condamnat (in contumacie) la 20 de ani de munca silnica. Gafencu s-a stabilit la Geneva. Considerat unul dintre cei mai buni analisti politici ai epocii, a tinut, in timpul razboiului, numeroase conferinte publice la Londra, Paris, Strasbourg, FLorenta, Zurich, Geneva, pledand intotdeauna cauza si interesele Romaniei. In calitate de reprezentant al grupului diplomatilor aflati in exil, a depus pe masa Conferintei de Pace din 1947 doua memorandumuri in care isi prezenta opiniile, corecte, documentate, fata de tratamentul nedrept aplicat patriei sale. Actiunile sale si pozitia proaliata a lui Gafencu aveau sa-l transforme in persona non gratain fata regimului comunist de la Bucuresti. El a fost condamnat in contumacie in noiembrie 1947, impreuna cu lotul Maniu-Mihalache. La 20 februarie 1948 i se retrage cetatenia romana. Ramas in strainatate, se impune ca lider al emigratiei romanesti anticomuniste.