Debutul acestui prim volum prezinta o sarcina aproape heideggeriana: identificarea surselor modernitatii filosofice in formula filosofiei de sistem. Heidegger s-ar fi intrebat care sunt diferentele intre filosofia sistematizatoare, dar nedatatoare de sistem – a se vedea Antichitatea si Evul Mediu – si filosofia moderna care angajeaza sisteme autentice si neautentice, adica sisteme a caror structura discursiva si formula metodologica emerge natural din evolutia gandirii specifice acelui sistem, si sisteme care se grabesc "sa inghesuie" cunoasterea intr-o paradigma estetizata si simplificata, dar incorporand exigente exterioare discursului filosofic, mai degraba venite dinspre comunitati rivale, precum cele stiintifice. Negulescu crede ca sarcina filosofiei nu este aceea de a expune sistemele filosofice, ci de a le recupera cauzal. Astfel, sistemele filosofice nu sunt "produse izolate", nici contingente ale gandirii, ci posibilitati de evolutie ale unei ratiuni care asuma constructii si principii, incercand, pe cat cu putinta, sa ocoleasca prejudecati. Cum altfel s-ar putea explica aparitia kantianismului care mizeaza pe o provocare fundamentala a modernitatii – explicarea conditiilor de posibilitate ale judecatilor sintetice a priori – fara a putea depasi "ideile preconcepute" ale modernitatii care propunea exclusiv uzul dogmatic al ratiunii, intarziind, pe cat cu putinta, exercitarea ei speculativa? – Oana Serban