‘Marii ganditori, care au descris omul ca animal rational, nu au fost niste empiristi, si nu au avut intentia de a oferi o reprezentare empirica despre natura omului. In definitia lor ei au exprimat mai degraba un imperativ moral fundamental. In mare masura conceptul de ratiune nu este menit sa cuprinda in plinatatea si multitudinea lor formele culturii. Aceste forme sunt toate forme simbolice si, ca urmare, ar trebui sa definim omul nu ca animal rational, ci ca animal simbolic. In felul acesta putem sa-i indicam diferenta specifica si sa aflam noua cale care i s-a deschis: calea civilizatiei.’ (Ernst Cassirer, An Essay a Man, 1944) ERNST CASSIRER (1874-1945), reprezentant al orientarii neokantiene si al unei sinteze teoreticometodologice intre criticism, neohegelianism si fenomenologie, autor al unor lucrari de baza istoricofilosofice si de istoria stiintei si a culturii in genere, a fost totodata un participant activ la ampla reconstructie teoretico-filosofica moderna. Receptiv la innoirile aduse de logica, semiotica si filosofia limbajului, Cassirer a dat o noua intrebuintare ideii critice kantiene, elaborand o ampla sistematica in formula ‘Filosofia formelor simbolice&’, in care ‘critica cunoasterii&’ (teoria cunoasterii ca disciplina autonoma) devine parte integranta a unei ‘critici a culturii&’ (a unei filosofii a culturii si a omului). Teza baza a acestei sistematici o constituie ideea valorii universale a simbolului, in functie de care formele culturii (limbajul, mitul, arta, religia, stiinta, filosofia, tehnica) se constituie ca ‘forme simbolice&’, functionale in triada expresie-reprezentare-semnificare. Cu aceasta se evidentiaza functia activa, rolul creator al semnelor si simbolurilor nu numai in stiinta, ci in intreaga cultura umana. Punctul de plecare al speculatiei filosofice este marcat prin conceptul de fiinta. In momentul in care acesta se constituie ca atare, intrucat in fata multitudinii existentelor si a varietatii existentului (des Seienden) se trezeste constiinta despre unitatea fiintei, atunci apare si orientarea specific filosofica a reflectiei despre lume. Aceasta reflectie ramane inca multa vreme angajata in sfera existentului, pe care ea tinde insa sa-l paraseasca si sa il depaseasca. Urmeaza sa fie explicate inceputul si originea, ‘fundamentul&’ ultim al oricarei fiinte: dar, pe cat de limpede se pune aceasta intrebare, pe atat de putin raspunsul gasit pentru ea satisface prezentarea cea mai generala a problemei in determinarea ei particulara concreta.