Al cincilea volum al Enciclopediei imaginariilor sintetizeaza imaginarul si patrimoniul artistic al romanilor, sub toate formele sale: pictura si sculptura, arhitectura, muzica, teatru si artele spectacolului, cinematografie si noile media. In arta romaneasca, imaginarul a fost marcat de o cautare permanenta a identitatii, nu neaparat a celei nationale in sens politic, ci mai ales a unei identitati relevante sub aspectul practicilor artistice romanesti in context european. Apelind la mai multe metodologii (genetica, istorica si comparatista), volumul dezvolta o analiza interdisciplinara care implica diverse arte si relatiile lor complexe in construirea imaginariilor artistice romanesti, abordate ca forme fluide de patrimoniu si ca vectori de circumscriere identitara.„Enciclopedia imaginariilor din Romania isi propune sa ofere o perspectiva sinoptica asupra mostenirii culturale si a identitatilor spirituale din Romania. Avind in centru conceptul de imaginar cultural si social, proiectul foloseste mai multe metodologii multidisciplinare pentru a pune in evidenta principalele domenii ale reprezentarilor colective romanesti. Conceptele stiintifice directoare sint: cercetarea imaginarului, bazine semantice, cimpuri culturale si lingvistice, constelatii de imagini, identitate fractala. Aceasta imagine panoramica a patrimoniului cultural si spiritual romanesc doreste sa faca posibile aprofundarea si cultivarea identitatilor nationale, locale si de grup, in cadrul interculturalismului european.” (Corin Braga)
Enciclopedia imaginariilor din Romania | Liviu Malita
60 lei
Colecția de Arta, arhitectura conține cele mai recente apariții de la editura Polirom, la un preț avantajos pentru Enciclopedia imaginariilor din Romania | Liviu Malita