Edda reprezinta o excelenta introducere in lumea vechilor zei nordici, la fel de fascinanta si de bogata precum universul mitologic grecesc sau egiptean. Acest text contine atat cosmogonia din perspectiva popoarelor nordice, cat si cele mai cunoscute istorisiri despre Odin, Thor, Loki si ceilalti zei. Spectaculosul, aventura, crearea si distrugerea lumii zeiesti se impletesc aici intr-un text expresiv si dinamic, patruns pe alocuri de umor, dar si de o complexitate surprinzatoare.Mitologia nordica, asa cum o cunoastem astazi, este cuprinsa si ea aproape exclusiv in paginile acestor manuscrise. Dintre toate textele medievale islandeze, cel care contribuie decisiv la cunoasterea ei este Edda lui Snorri Sturluson (1179-1241). Autorul este un aristocrat carturar din prima jumatate a secolului al XIII-lea, chiar o figura politica de prim rang in Islanda vremii sale, precum si la curtea regilor norvegieni. Exista mai multe lucrari care au iesit probabil de sub pana sa, in special cu caracter istoriografic, dar Edda este cu siguranta opera sa fundamentala.Este interesant de remarcat ca tema acestei lucrari nu este propriu-zis mitologia, ci poezia, Snorri concepand-o ca pe un tratat complet de poetica autohtona. Intr-adevar, poezia nordica traditionala dateaza de dinaintea sosirii crestinismului si poseda o bogata zestre de vocabular poetic si reguli prozodice complicate. Aceasta traditie poetica fiind amenintata cu disparitia in fata noilor mode literare de sorginte europeana, Snorri isi propune in Edda s-o consemneze pentru posteritate si mai ales pentru viitoarele generatii de poeti, dorind sa incurajeze transmiterea acestui adevarat mestesug traditional.
Edda. Povesti din mitologia nordica | Snorri Sturluson
42 lei
Colecția de Fictiune conține cele mai recente apariții de la editura Herald, la un preț avantajos pentru Edda. Povesti din mitologia nordica | Snorri Sturluson