Du-te cu el / Pars avec lui de Agnes Ledig este un roman in egala masura despre dragoste, despre viata, dar si despre moarte. Dar este in primul rand un roman despre dragoste si cum ar trebui sa fie ea, dar si despre ce nu ar trebui sa permitem niciodata sa ni se intample in numele iubirii. Autoarea romanului, Agnes Ledig (n. 1972) originara din Strasbourg (Franta) a devenit scriitoare dupa ce viata i-a dat o lovitura grea. Dupa moartea fiului ei, care a suferit de leucemie, medicii au sfatuit-o sa impartaseasca cu semenii suferinta prin care a trecut, ca o forma de terapie pentru a-si vindeca propriile rani. Sfatul lor s-a dovedit a fi de bun augur intrucat autoarea a cunoscut un succes enorm la public inca de la primul ei roman, „Marie d’en haut” (2011) care a primit premiul cititoarelor revistei Femme Actuelle. Urmatoarele ei romane: Chiar inainte de fericire (2013, aparut in limba romana la editura ACT si Politon) Pars avec lui / Du-te cu el (2014) si On regrettera plus tard (2016) au devenit rapid bestselleruri. Agnes Ledig a absolvit facultatea de medicina din Strasbourg, devenind moasa. Asadar, faptul ca o parte din romanele sale descriu la un moment dat atmosfera din spitale nu este deloc intamplator. Si volumul de fata ne introduce in atmosfera unui spital, mai exact, in aparenta liniste specifica sectiei de reanimare. Aici vom cunoaste majoritatea personajelor acestui roman care atinge o multitudine de teme, dincolo de tema principala care este dragostea. Este vorba mai exact despre: fragilitatea vietii, forta de a merge mai departe chiar si cand imprejurarile ne sunt total potrivnice, ciudatele locuri pe care si le alege iubirea pentru a se infiripa, adolescenta si problemele ei, relatiile nesanatoase de cuplu, senectutea si fetele ei neasteptate, alegerile grele in fata carora ne pune viata atat de des si, mai ales, este vorba despre respectul fata de noi insine care trebuie sa primeze in toate relatiile noastre si in tot ceea ce intreprindem la un moment dat. Toate aceste teme vor fi atinse prin intermediul a trei povesti de dragoste diferite care se tes pe parcursul acestui roman seducator.
Du-te cu el | Agnes Ledig
39 lei
Colecția de Fictiune conține cele mai recente apariții de la editura ACT si Politon, la un preț avantajos pentru Du-te cu el | Agnes Ledig