Calina Bora se apleaca asupra unor psihologii labirintice (alienate, autocontemplative ori ironice), in care indivizii se cauta pe sine prin altii si le ingaduie altora sa se caute prin ceilalti. Raporturile umane sunt incalcite si solicita tocmai descalcirea pe care naratiunea si-o propune ca platforma de lucru. De aici, felul in care personajele isi devin propriii cobai pentru a afla sensul sentimentelor si consecintele acestora. In travaliul de cognitie, dialogul este baza felului in care oamenii (femeile, in mod aparte) au nevoie organica de intelegerea prin rostire si cuvinte. – Ruxandra Cesereanu