Se intampla des ca notatiile de calatorie ale scriitorilor sa fie hiperintelectualiste si putin snoabe. Daniel D. Marin scrie jurnal cam cum l-ar scrie Holden Caulfield, flegmatic si constatativ, dar capabil sa surprinda golul cascat brusc (adesea periculos) in asfaltul banalului. Fuga sa pe o insula nu este nici ea obisnuita: scriitorul nu e niciodata singur, o viermuiala umana pestrita il asuma si il misca, iar el traieste fiecare clipa a aventurii de doua ori: o data in afara, prin ceilalti, care il gasesc nonparticipativ, si o data in interior, prin scrisul instantaneu al lui aici si acum.