O carte extrem de controversata inca de la aparitie si ultima scrisa de Nabokov in limba materna, Darul (1938) este o oda adusa literaturii ruse, evocind operele lui Puskin, Gogol, Blok, Nekrasov si ale multor altora, de-a lungul unei naratiuni in al carei miez se ascunde si o poveste de dragoste: povestea contelui Feodor Godunov-Cerdintev, un tinar poet emigrant, care locuieste la Berlin si viseaza sa scrie cindva o carte extraordinara intitulata Darul. Acesta incepe prin a publica un volum de poezii si stringe material pentru o fermecatoare carte ce ar fi urmat sa descrie calatoriile tatalui sau – un lepidopterist pasionat care dispare misterios in perioada revolutiei ruse – in Asia Centrala. Indragostindu-se de Zina Mertz, care il indeamna: „Scrie ceva urias, sa le tai tuturor rasuflarea”, pune in cele din urma pe hirtie o biografie a lui Nikolai Cernisevski, o indrazneata carte construita circular, inchisa cu agrafa unui sonet.„Prin ambiguitatile, poezia, jocurile de cuvinte si originalitatea lui structurala, Darul este o harta pentru restul operei lui Nabokov. Titlul romanului este si numele unui volum despre un tinar scriitor emigrant, si al cartii pe care acesta vrea s-o scrie, dar si o metafora a literaturii ruse, cel mai mare dintre darurile facute de Rusia lumii.” (Boston Review)„Darul este, tematic si stilistic, cea mai fecunda dintre cartile de tinerete ale lui Nabokov. Luind drept tema principala exilul autorului din Rusia, aproape ca respinge autocompatimirea si autoglorificarea ce inconjoara de obicei aceasta experienta. Descrie, rezuma si repudiaza destul de rece scrisul intr-o limba moarta pentru un public pe moarte. Asadar, este o carte «literara» la modul extrem de constient, in care se face cronica, aproape clinica, a mortii unui mare romancier rus.” (The New York Review of Books)„Era darul lui Nabokov sa aduca raiul oriunde se oprea.” (John Updike)
Darul | Vladimir Nabokov
35 lei
Colecția de Fictiune conține cele mai recente apariții de la editura Polirom, la un preț avantajos pentru Darul | Vladimir Nabokov