Cunoasterea de sine este indatorirea primordiala a ­­omului; el este dator, inainte de toate, sa se cunoasca pe sine. Lipsit de cunoasterea de sine, gandurile lui se afla in ­ra­ta­­cire, fiind prizonier al feluritelor patimi, stapanit de aprige pofte, preocupat de multe si zadarnice lucruri, cu o viata nelinistita, dezordonata si plina de griji, gresind in ­toate; se poticneste pe calea vietii, clatinandu‑se la fiece pas, se impiedica, cade si este strivit. Se adapa cu bautura tristetii si a amaraciunii, isi umple inima de durere, ducand o viata cu neputinta de indurat. Recunoscand dificultatea acestei lucrari a cunoasterii de sine, dar intelegand necesitatea ei, am alcatuit aceste studii religioase, sub forma unor pilde si portrete morale, si am ­descris cat mai limpede, dupa puterea noastra, caracterul fieca­rei virtuti si al fiecarui viciu, studiind firea umana si cerce­tand puterile morale ale sufletului, cu nadejdea ca ­harul virtutilor va atrage inima cititorului spre ele, ca frumusetea lor nemu­ritoare va pune stapanire pe sufletul sau si ca inima lui va fi ranita de dragostea pentru ele, spre a se avanta sa le urmeze.