Cinematografia, prin definitie o arta pentru mase, a ocupat un rol important in masinaria propagandistica a regimului comunist din Romania. Sesizindu-i potentialul de arma ideologica, Nicolae Ceausescu a transformat-o intr-o adevarata industrie pusa in slujba politicului, cu o productie axata pe doua directii prioritare: filmul istoric – care conecteaza regimul la un trecut legitimator si care, in timp, va contribui tot mai mult la cultul personalitatii Conducatorului – si filmul de actualitate. In aceasta conceptie, superproductiilor „epopeii nationale cinematografice”, precum Dacii, Columna, Mihai Viteazul sau Mircea, li s-au adaugat filmele ancorate in „realitatea socialista”, menite sa oglindeasca transformarile din societate dintr-o perspectiva oficiala. Chiar daca cinematografia din Republica Socialista Romania a fost una strict controlata de partidul-stat, avind ca scop principal sprijinirea regimului, au existat totusi cineasti care au reactionat la presiunea politicului. Unii au adoptat o strategie de rezistenta pasiva, altii si-au aparat conceptia artistica fara a ezita sa intre in conflict cu sistemul. Desi supravegheati de Securitate, cenzurati si, in unele cazuri, interzisi, acestia au reusit sa realizeze filme care au demascat ipocrizia si minciuna societatii ceausiste.