E noapte in Lincoln’s Inn… tulbure si agitata vale a umbrelor legii, in care solicitantii nu gasesc decit prea putina lumina… si luminarile groase sint stinse cu degetele prin birouri, iar functionarii coboara tropaind scara subreda de lemn si se imprastie. Clopotul care bate ceasurile noua si-a incetat lugubru-i dangat, jelind fara rost pe nimeni; portile sint inchise si portarul de noapte, un paznic solemn, cu o grozava pofta de a dormi, sta de straja in ghereta. De la rindurile etajate de scari, ferestrele ca niste lampi incetosate, cum sint ochii Justitiei, un soi de Argus cu privirile impaienjenite, cu cite un buzunar fara fund pentru fiecare ochi si cu cite un ochi deasupra-i, ferestrele acelea clipesc vag spre stele…