Asemenea unui mare luceafăr de dimineață și purtător al unor harisme mai presus de fire, Cuviosul Porfirie rămâne farul duhovnicesc prealuminat și locașul cel înmiresmat al Sfântului Duh care va îndruma peste timp nenumărate generații viitoare. Călăuză, sfetnic, dascăl și păstor nerătăcit al miilor de suflete de oameni săraci și bogați, celebri și neștiuți, educați și neștiutori de carte, Sfântul Porfirie călătorea în timp și în spațiu, învingând toate legile fizicii. Reducând la zero distanțele, ajungea la cealaltă margine a planetei, în adâncurile mării, în străfundurile pământului, în abisul celest, în nemărginirea spațiului cosmic… pretutindeni! Și vedea totul, fără să‑i rămână nimic ascuns… Sub insuflarea Sfântului Duh alerga în viitor și prezicea, conștient de răspunderea sa, cele ce aveau să vină, iar scopul său nu era altul decât zidirea sufletelor în Hristos. Ca un bun păstor preschimba sufletele omenești și le aducea la pocăință, spre a le călăuzi la Hristos, atingea și vindeca, făcea de la distanță semnul crucii și tămăduia, înălța o rugăciune și ea se împlinea. Cu puține cuvinte, aprindea flacăra dumnezeiască în inimile oamenilor. Nu certa, ci îmboldea tainic, însuflețea, trezea dragostea de Dumnezeu