In 1932, Banda trunchiului, roman postum al lui Paul van Ostaijen, stirneste scandal inca de la aparitia sa, nu numai din cauza scenelor scabroase, considerate pornografice, ci si din cauza faptului ca in scrierea sa puteau fi recunoscute multe dintre persoanele de vaza. Nucleul grotestii il reprezinta amestecarea lumii criminalilor cu aceea a aristocratilor. Aici, Van Ostaijen ne arata un univers „de-a-ndoaselea”. Daca subtitlul acestei grotesti este „o poveste romantica despre briganzi si dragoste”, gasim o seama de briganzi, dar putina dragoste si deloc romantism. Niciun subiect sacru al burgheziei traditionale nu scapa de critica taioasa a lui Van Ostaijen, fie ca e vorba de societate, de casatorie, de drepturile conjugale sau dragostea romantica. „Un ton satiric este de un impact mai direct in politica si in fata maselor decit o demonstratie logica”, afirma Van Ostaijen. Reactiile de ostilitate virulenta la aparitia cartii sunt, intr-adevar, dovada ca autorul a intuit bine. Astazi, suntem mostenitorii unei povestiri grotesti care nu si-a pierdut deloc seva. – Jan H. MysjkinPaul van Ostaijen (1896-1928) este scriitorul cel mai inovator al literelor neerlandeze din Belgia in perioada interbelica. Incepand cu Music-Hall, volum de poezii publicat in 1916, nu face decat sa innoiasca poezia neerlandofona, introducand mai intai unanimismul francez, apoi expresionismul umanitar german. In timpul sederii sale la Berlin, intre 1918 si 1921, devine prieten cu scriitori si pictori ai miscarii Dada. Dupa intoarcerea sa in Belgia, se stabileste la Anvers, unde conduce o galerie de arta, apoi la Bruxelles, evoluand ca poet spre „poezia pura”. Moare pe 18 martie 1928, ros de tuberculoza, intr-un sanatoriu particular din Miavoye-Anthee, un sat din provincia Namur.