Monica Enache marturiseste explicit in introducere apartenenta la o „generatie de granita”, formata in doua lumi contrastante, cea comunista si cea post-comunista: „scoala m-a facut pionier la 8 ani, la Inchisoarea Doftana, eveniment ale carui sensuri ideologice marturisesc ca nu le-am inteles la acel moment, insa imi amintesc aievea vizita rapida prin muzeul inchisorii si celula in care ar fi stat Nicolae Ceausescu. Un fapt suficient de evocator pentru modul in care propaganda functiona. Filosofia marxist-leninista atingea probabil pe foarte putini, apelul la componenta afectiva oferea insa eficienta maxima. In realitate, tot ceea ce s-a petrecut in acesti ani, in toate domeniile atinse de propaganda, a fost rafinarea mijloacelor pentru obtinerea metodei perfecte de manipulare, iar arta a fost un element indispensabil pentru functionarea acestui mecanism”.…Monica Enache ne propune, in cartea sa, o calatorie pasionanta intr-o lume ignorata pana nu demult de istoriografia artistica romaneasca. „Obsedantele” prime doua decenii ale regimului comunist au devenit insa in ultimii ani o parte esentiala a istoriei noastre recente, iar cercetarea productiei artistice vizuale realizate in acest interval cronologic contribuie decisiv la intelegerea epocii. Analiza atenta a lucrarilor de pictura, grafica si sculptura, asa cum a fost realizata de autoare se conjuga cu interpretarea faptelor istorice care le-au generat. In cele din urma, mesajul ce ni se transmite dezvaluie rolul privilegiat al imaginii ca martor al istoriei, asa cum afirma odinioara Walter Benjamin (ales ca motto al acestei carti).Ruxandra DemetrescuDesi utilizarea in scopuri politice a artei este departe de a fi o noutate, trebuie acceptat ca secolul XX a venit, – odata cu totalitarismele care au desfigurat Europa intr-o prima etapa, extinzandu-se apoi endemic in Asia si America de Sud, fie ca au avut caracter nationalist sau egalitarist-utopic -, cu amputari culturale necrutatoare, pe masura magnitudinii noilor milenarisme. Intre acestea, suprimarea libertatii de creatie si inrolarea artistului, fortata sau de buna voie, in corpul oficial de propaganda al unui regim politic, ca unicul producator de arta avizat in cadrul oricarui construct totalitar, se situeaza probabil intre actele cele mai nocive, prin reverberatiile continui/ extinse temporal, parte din programul de destructurare a unei lumi anatemizate, impreuna cu sistemul ei de valori si libertati.O analiza echilibrata si argumentata in termeni stiintifici, asupra segmentului reprezentat de arta oficiala romaneasca din perioada comunista este, se pare, inca dificil de realizat, excesele de ambele parti minand un astfel de proiect de cercetare. Raman greu de evaluat resorturile acestei reticente si intarzieri de a explora si asimila trecutul artistic recent, care ne diferentiaza net de abordarea celorlalte state ex-comuniste europene.Monica Oana Enache