Textele cartii de fata acopera un spectru tematic larg, altminteri, daca nu ar fi fost tema orasului imaginar/imaginat, a „arhitecturilor vorbitoare” si a spatiului virtual sa le adune laolalta. Este vorba despre acel discurs, niciodata edificat (dar prin aceasta nu mai putin real), care a influentat estetica si a iscat stiluri, a umflat velele spaniole in cautarea El Dorado-ului si a celor sapte orase daurite din America de Nord, iar pe francezi i-a trimis in Africa subsahariana spre a intalni splendorile arhitecturale ale Tombouctou-ului, despre care atatia dadusera marturie. Este arhitectura „incremenita in proiect” la sensul propriu, pregatita sa inlocuiasca realitatea urbana a marilor capitale ale lumii (Paris in 1789, Berlin, Moscova, Roma dar si Bucuresti in anii treizeci). Este orizontul mental al utopistilor, vizionarilor si al deschizatorilor de drumuri, nu doar in arhitectura, ci si – sau poate mai ales – in dimensiunea sociala. Trena arhitecturala urmeaza, insa, orice discurs politic si ii ofera adeseori sansa legitimitatii, a exprimarii agendei ideologice intru edificii si monumente, care sa transceanda contingentul. Iata de ce intreg acest discurs needificat este strabatut de firul rosu al manipularii si controlului la diferite paliere. Volumul va veni in intampinarea orizontului de asteptare al cititorului roman interesat de utopie si istoria imaginarului, intr-o vreme cand prabusirea distopiilor sociale si a utopiilor, deopotriva, ar putea indemna la „realism”. Utopiile sunt insa inerente spiritului, dupa cum umana este inchipuirea unor taramuri ale superbiei si excelentei – naturale sau edificate. Cartea se vrea, de asemenea, si o invitatie la cercetare interdisci-plinara si la conectarea cercetatorilor romani cu fluxul international al cunoasterii si informatiei. Lasam cititorii sa judece rezultatele, cerandu-le insa a tine seama ca este una dintre primele aventuri de acest gen, cu riscurile si posibilele neimpliniri ce decurg de aici.