Potrivit autorului, aceasta lucrare "incearca sa arate, dintr-o experienta personala, cum un act inteligent de colaborare pentru ridicarea unei constructii, satisfacerea unor programe necesare evolutiei societatii, intr-o lume vie, in miscare, au fost pervertite de un regim abuziv, acultural, chiar ostil societatii in ansamblu si individului ca persoana. Un astfel de regim a creat de cele mai multe ori arhitectura anacronica, rebut si regres cultural". Autor al multor lucrari de arhitectura din Bucuresti si din tara, al unor recenzii si articole de specialitate, arhitectul Ion Mircea Enescu ne prezinta cursurile si profesorii studentiei sale, ipostazele de lucru din perioada comunista si – pentru prima data in paginile unei carti – Tabara de creatie de la Costinesti, ansamblul artistic de acolo, disparut din neglijenta si lipsa de raspundere. Arhitectura, ca si celelalte profesiuni creatoare, a avut intotdeauna si vocatia de a forma gustul public, de a initia si a obisnui cu expresia inovatoare, in evolutia inexorabila a culturii. in comunism pana si aceasta vocatie a fost amendata: a mers in vadit raspar in exacerbatele perioade ale realismului socialist si ale marilor ctitorii ceausiste, iar in locuirea urbana (incepuse si cea rurala) a produs tristele cartiere socialiste, cu acel iz de penitenciar-cazon si cu putine formule-cliseu de exprimare. Ne-am obisnuit pana acum, si inca pentru multa vreme, cu uratul la scara mare al Casei Scanteii si al Casei Poporului. Exemple de inadvertenta monstruoasa, care au fracturat sub comunism evolutia fireasca a arhitecturii romanesti. – Autorul