Pentru ca adesea mi-e teama sa port in inima, port pe brate. Si bratele imi devin prea grele uneori si atunci scap pe jos, pe podea, pe asfalt ori in iarba, bucatele din ce ar fi putut fi. Si ce cade pe pamant reavan incolteste, creste si ma impresoara. Si stiu ca voi scapa din stransoare doar atunci cand ma voi decide sa ridic la piept toate posibilitatile. Apoi, ceea ar fi putut fi devine posibil si inima mea, acum curajoasa, poate atat de usor sa separe si sa pastreze binele, incat ma intreb adesea: de ce m-oi fi temut in trecut? – Iulia-Florentina Paciurea