Aceasta carte, care ne poarta prin sufletul atat de invatat cu suferinta si cu transformarea ei in izbanda, este un crez al autoarei, un crez ce cuprinde recunoasterea cu iubire a radacinilor, acceptarea legendei si asteptarea cu incredere a mantuirii. Este o carte strigat, facand din cititor un ecou, pentru ca nu exista cale de a nu rezona cu tot ceea ce ne este relatat cu atata voluptate. O poveste alcatuita din mai multe povesti, in care indrazneala si sinceritatea pot servi drept model tuturor acelora care tin in ei o parte din frumusetea universala, neavand curajul de a o impartasi. Este povestea supravietuirii in pandemie, cu tot ceea ce tine de asta, singuratate si boala, agonie si extaz, avand drept muza lipsa muzei, care, de ceva timp, tace. – Silvia Grigore De-a lungul Covidului, in ciuda suflarii sale ce secatuieste respiratia si dezuneste radacina de trunchi, imprastiindu-le prin departari, oh, cat de aproape raman inradacinata de indepartata Iubire frematanda de seva; prezenta vie prin absenta, naluca aievea ce se strecoara navalnic printre luciri si stingeri cu zambet si lacrima, orbind Intunericul osandit cu Lumina Divinului care naste, din Tacere sfanta, Muzica si inunda nesfarsita Singuratate cu clipe vesnic prezente, urme fierbinti incrustate in drumul de lava racita, a imensului ABSENT… Cu plecaciune adanca, Tie, Voua, a tot ce iubesc. – Ada d’Albon